Follow us

Regulament: ”Mausolee pe bicicletă, ediția a VIII-a”

Regulament: ”Mausolee pe bicicletă, ediția a VIII-a”

În 2022 ”Mausolee pe bicicletă” se derulează sub deviza ”visitvrancea.ro” și este finanțat de către Consiliul Județean Vrancea și Asociația ”Monumente în Vrancea”, grație donațiilor făcute de cicliști, dar și a sponsorilor. Evenimentul este organizat în colaborare cu Asociația ”AlphaMind” și partenerii: Primăria Municipiului Focșani, Primăria Vidra, Primăria Vizantea-Livezi, Primăria Soveja, Primăria Răcoasa, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Serviciul Județean Salvamont Vrancea, Muzeul Vrancei, Centrul Cultural Vrancea, Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia”, Focșani, Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia”, Focșani și Asociația ”Tomiță Lazăr”.

Sponsorii evenimentului sunt: Evergent Investments (sponsor platinum), Premium Porc Group, Pandora – Crama Cotești, Decathlon, Ropharma, Ana Are, Branko – Coffee To Go, Buticul Dulce, UMO Serv, Caspro Publicitate, EthicSport, Autovip.

Parteneri tehnici: Decathlon

Ambasadorii evenimentului sunt: ES Nicolae al României, jurnalistul Lucian Mândruță, violonista Diana Jipa, pianistul Ștefan Doniga, ciclistul Iulian Ene;

Scopul evenimentului este acela de a promova patrimoniul din județul Vrancea, ridicat în cinstea eroilor din Primul Război Mondial – Mausoleele Eroilor de la Focșani, Soveja, Mărăști și Mărășești.

Înscriere

Lista cu cicliștii selectați va fi publicată pe data de 5 august 2021 pe site-ul: www.mausoleepebicicleta.com.

Cicliștii participanți la cea de-a VIII-a ediție ”Mausolee pe bicicletă” au obligația să respecte Codul Rutier și prezentul Regulament.

În cazul selectării cicliștilor/ciclistelor sub 18 ani, dar nu mai tineri de 14 ani, aceștia/acestea trebuie să prezinte o declarație pe propria răspundere a unuia dintre părinți/tutori. Participarea la turul ciclist a persoanelor sub 18 ani este permisă numai alături de părinte/tutore, care îi vor însoți pe cicliștii minori pe toată perioada turului ciclist sau alături de o persoană, participant înscris la turul ciclist, care își va asuma, în scris, răspunderea și va însoți persoana sub 18 ani pe toată perioada turului ciclist.

Participarea cicliștilor se face pe propria răspundere. Fiecare participant este responsabil de pregătirea fizică, psihică, cât şi pentru aptitudinile necesare participării la turul ciclist. Totodată, participanţii îşi asumă întreaga responsabilitate pentru funcţionalitatea bicicletei şi a echipamentului tehnic utilizat, precum şi pentru eventualele incidente de orice natură apărute premergător, în timpul şi după încheierea cursei, la locurile de start/finish sau pe traseu.

Se vor respecta cu stricteţe prevederile Codului Rutier (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și Hotărârea de Guvern nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), după cum urmează:

Art.41:”(3) Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.”

Art.70:”(2) Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.

(3) Bicicletele …  care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.”

Art. 101: ”(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor;”

14: ”În circulaţia pe drumurile publice bicicletă trebuie să fie:

a) prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;

b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;

c) dotată cu sistem de avertizare sonoră;

d) echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în faţă, cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;

e) echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu.”

15: ”Remorca ataşată unei biciclete trebuie să fie echipată, în partea din spate, cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roşie, iar dacă lumina din spate a bicicletei este obturată de remorcă, aceasta trebuie să fie echipată şi cu o lumină de culoare roşie.”

55:”Semnalul luminos destinat numai dirijării circulaţiei bicicletelor are în câmpul sau imaginea unei biciclete de culoare roşie, respectiv verde pe fond negru. Aceeaşi destinaţie o are şi semnalul luminos al unui semafor însoţit de un panou adiţional pe care figurează o bicicletă.”

Art. 141: “6) Nu este permisă staţionarea pe partea carosabilă, în timpul nopţii, a tractoarelor, a remorcilor, a mopedelor, a bicicletelor, a maşinilor şi utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole sau forestiere, a vehiculelor cu tracţiune animală ori a celor trase sau împinse cu mâna.”

Art. 153:“(2) Motocicleta fără ataş, precum şi bicicleta pot tracta o remorcă uşoară având o singură axă.”

160:“(1) Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând.

(3) Dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii vehiculelor prevăzute la alin. (1) sunt obligaţi să circule numai pe această pistă. Se interzice circulaţia altor participanţi la trafic pe pistă pentru biciclete.

(4) Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată.”

161: “(1) Se interzice conducătorilor de biciclete:

a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia “Accesul interzis bicicletelor”;

b) să înveţe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;

c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;

d) să circule fără a tine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;

e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participa la competiţii sportive organizate;

f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

g) să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

h) să transporte o altă persoană, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (1^1) şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există acostament practicabil;

j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;

k) să circule pe aleile din parcuri sau din grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor;

l) să circule fără îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 14 şi 15;

m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;

n) să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă;

p) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar în funcţie de direcţia de deplasare;

r) să circule în interiorul localităţilor în care nu funcţionează iluminatul public, precum şi în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;

s) să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul.

(1^1) Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

(2) Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate.”

Participanții vor fi înștiințați prin e-mail ori de câte ori vor apărea noutăți legate de eveniment, până cel mult în data de 10 septembrie 2022, ora 22.00

Organizare

Turul de ciclism este organizat în data de 17 septembrie 2022 de către Asociația ”Monumente în Vrancea” în colaborare cu Asociația ”AlphaMind” și partenerii: Consiliul Județean Vrancea, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Serviciul Județean Salvamont Vrancea, Primăria Municipiului Focșani, Primăria Vidra, Primăria Vizantea-Livezi, Primăria Soveja, Primăria Răcoasa, Muzeul Vrancei, Centrul Cultural Vrancea, Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia”, Focșani, Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia”, Focșani și Asociația ”Tomiță Lazăr”.

Traseu

”Mausolee pe bicicletă” este un traseu de dificultate medie, care măsoară o lungime de 156 km și are o diferență de nivel de 1.200 metri. Traseul poate fi parcurs în aproximativ 8 ore, la care se adaugă și pauzele de hidratare și evenimentele culturale pe care le propunem pe traseu. Turul de ciclism se desfășoară pe ruta Focșani (Start) – Odobești – Țifești – Vidra – Vizantea Livezi – Mănăstirea Matei Basarab/Mausoleul Eroilor Soveja – Mausoleul Eroilor Mărăști – Mausoleul Eroilor Mărășești (Finish). De la Mausoleul Eroilor Mărășești cicliștii vor fi transferați la Focșani cu microbuze/autobuze iar bicicletele cu o mașină tip platformă/autobuz, după finalizarea tuturor activităților propuse de organizatori.

Responsabilități

Toţi membrii şi participanţii la turul de ciclism vor respecta legislaţia rutieră în vigoare din România. Organizatorul nu-şi asumă nici o răspundere pentru incidente şi accidente de persoane, maşini, motociclete, biciclete și alte vehicule. De asemenea, orice contravenţie sau infracţiune comisă de participanţii la turul de ciclism nu intră în responsabilitatea organizatorilor şi colaboratorilor acestora.

Codul de tură

Cicliștii sunt obligaţi să respecte regulile de circulaţie pe drumurile publice. Toți cei care doresc să participe la eveniment vor atașa, în momentul înscrierii, declarația de participant pe proprie răspundere.

Puncte de alimentare

Participanții la evenimentul ”Mausolee pe bicicletă” vor primi apă, fructe, biscuiți etc în cadrul pauze de hidratare și a opririlor tehnice propuse pe traseu:

👉Domeniile Panciu (coffee break – apă, cafea, sucuri, fructe, biscuiți etc);

👉Mănăstirea Matei Basarab, Soveja; (poale în brâu, limonadă, apă, cafea, fructe);

👉Mausoleul Eroilor Mărăști; (apă, limonadă, biscuiți, fructe);

👉Statuia Ecaterina Teodoroiu, Muncelu (apă, fructe);

👉Mausoleul Eroilor Mărășești; (apă,fructe)

👉Focșani; (pasta party, apă, o bere/un pahar de vin)

Abandon

În caz de abandon, participantul se va întoarce prin forțe proprii spre casă. Cicliștii care întâmpină probleme temporare (oboseală, crampe musculare etc.) vor continua tura fără a fi așteptați de pluton.

Purtarea căştii de protecţie

În timpul evenimentului, toţi cicliştii sunt obligaţi să poarte casca de protecţie. La start, nici un ciclist nu este admis fără cască de protecţie. Cicliștii care nu vor purta cască vor fi invitați să părăsească evenimentul.

Comportamentul participanților

În timpul pauzelor de hidratare, participanții sunt rugați să nu arunce resturile alimentare sau ambalajele. Organizatorii vor pune la dispoziție saci de gunoi menajer. Pentru a primi apă, participanții trebuie să fie dotați cu bidon de ciclism sau alt recipient pe tot parcursul cursei.

Locul de reuniune și comportamentul în timpul cursei

Cicliștii selectați la evenimentul ”Mausolee pe bicicletă” vor trebui să fie prezenți la ora 6.30 la locul de start – Piața Unirii din municipiul Focșani, județul Vrancea.

Plecare în tură va fi la ora 7.00.

Toți participanții vor merge în coloană, indiferent de condiția fizică sau experiență. Persoanele care nu respectă această regulă vor fi rugate să părăsească tura.

Echipament specific

Pe timpul deplasării recomandăm a se avea asupra fiecăruia cameră de schimb și pompă cu leviere.

Recomandăm purtarea pantalonilor de ciclism cu bazon, a tricoului tehnic și suplimentar o foiță pentru caz de ploaie, ploaie pe care noi nu ne-o dorim.

Comunicarea

Comunicarea informațiilor legate de evenimentul ”Mausolee pe bicicletă” se va face pe pagina de Facebook ”Mausolee pe bicicletă”.

Dispoziţii finale

Participanţii pot utiliza orice tip de bicicletă. Având în vedere lungimea și dificultatea traseului, organizatorii recomandă biciclete de șosea sau trekking.

* Regulamentul este orientativ și ne rezervăm dreptul de a-l îmbunătăți.

* Datele cu caracter personal sunt prelucrate de către Asociația ”Monumente în Vrancea” numai în scopul organizării și promovării  turului ciclist ”Mausolee pe bicicletă” cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 679/2016 și ale Legii nr. 677/2001.  Prin înscrierea la tură participanții declară ca sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de către organizator, în scopurile menționate mai sus.

No Comments

Reply